20 de tineri din proiectul RĂMÂI – La școlă pentru comunitatea noastră au dezvoltat 4 proiecte pentru comunitățile din care provin

01 Sep
comunicat-workshop

20 de tineri din proiectul RĂMÂI – La școlă pentru comunitatea noastră au dezvoltat 4 proiecte pentru comunitățile din care provin

Titlu proiect: PET070 – La școală, pentru comunitatea noastră!

Promotor de Proiect: Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin

Reșița, 01 septembrie 2016

Comunicat de presă

20 de tineri din proiectul RĂMÂI – La școlă pentru comunitatea noastră au dezvoltat 4 proiecte pentru comunitățile din care provin

Cinema mobil, traseu cicloturistic și igienzarea comunităților sunt ideile de proiecte pe care cei 20 de tineri le-au dezvoltat împreună cu 4 reprezentanți din primării, în cadrul Workshop-ului de formare a 20 de tineri în domeniul scrierii și managementului de proiect și a 4 reprezentanți ai primăriilor din Anina și Bozovici în ceea ce înseamnă înțelegerea interculturală și respectul pentru diversitate, organizat în perioada 21-28 august 2016, la Timișoara.

Duminică, 28 august 2016, echipa proiectului RĂMÂI – La școală pentru comunitatea noastră ”a luat în stăpânire” spațiul MindsHub, din cadrul Universității de Vest Timișoara, pentru prezentarea celor 4 proiecte scrise de tinerii din comunitățile Anina și Bozovici.

În fața gazdelor și a evaluatorilor, cei 20 de tineri, împreună cu mentorii lor din primării, au prezentat ”Anina Curată, Anina Bogată!”, ”Traseu Cicloturistic în Munții Aninei”, ”Un viitor mai curat” și ”Filmul se întoarce în Almăj”, proiecte dedicate comunităților din care provin și în care merg la școală sau lucrează.

În continuare, tinerii vor începe demersurile necesare pentru implementarea proiectelor dezvoltate de ei, având sprijinul primăriilor și al echipei de proiect, respectiv a Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin.

Activitatea s-a desfășurat în cardul proiectului La școală, pentru comunitatea noastră! – Activități suplimentare prin facilitatea PLUS, finanţat cu sprijinul financiar al Programului RO10 – CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială, implementat de către Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin (http://www.isjcs.ro/) și Asociația ActiveWatch (www.activewatch.ro).

MindsHub este primul hub educațional din România, un spațiu nonconformist, inovativ, bazat pe colaborarea dintre companii și mediul academic, care permite dezvoltarea de oportunități și proiecte între studenți, angajatori, profesori și ONG-uri. (www.mindshub.ro)

Persoană de contact: Aurora Cârstea, Expert PR

E-mail: aurora.carstea@gmail.com

Write a Reply or Comment