Anina Fest – Implică-te!

13 Apr
anina-fest

Anina Fest – Implică-te!

Titlu proiect: PET070 – La școală, pentru comunitatea noastră!

Promotor de Proiect: Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin

Reșița, 13 aprilie 2015

COMUNICAT DE PRESĂ

În perioada 16-17 aprilie 2016, va avea loc festivalul Anina Fest – Implică-te!, la Platou, în cadrul căruia tinerii din Anina celebrează tot ce-i mai frumos și mai valoros în orașul lor. Sub sloganul „Dacă nu ne ocupăm noi, atunci cine?”, ne alăturăm inițiativelor de conservare, transformare și reutilizare a patrimoniului industrial prin puterea creativă a localnicilor, dar și a oamenilor din afara Aninei care visează la un viitor mai bun pentru acest oraș.

Festivalul este organizat de tineri din Anina care vor să pună în valoare ce e mai frumos și prețios în zonă și face parte din proiectul „La școală pentru comunitatea noastră!”, implementat de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, în parteneriat cu Asociația ActiveWatch, în perioada februarie 2015 – aprilie 2016.

La Anina Fest – Implică-te!, facem o incursiune în viața minieră din toate timpurile și ne delectăm cu o expoziție de fotografie-bijuterie, cu imagini surprinse de tatăl și fiul Izvernari Gheorghe. Tot pe zi, stăm la povești împreună cu oamenii locului care pun cap la cap momentele cheie din viața Aninei și dezbat posibile scenarii pentru revigorarea orașului. Invitați speciali sunt Horea Murgu, excelent inginer de sunet și profesor universitar care s-a născut în Anina, precum și Ionel Bota, istoric și custode al Teatrului Vechi Mihai Eminescu din Oraviţa.

Ovidiu Micsa de la Mina de Idei ne introduce în tainele aparatelor de fotografiat manufacturate și ne inițiază în procesul de developare în camera obscură amenajată chiar lângă platou.

Pentru tinerii Aninei am pregătit 3 ateliere de dezvoltare personală, iar pentru amatorii de senzații tari, o doză de Adrenaline pe tiroliană, pendulum jump și slacklines.

Pentru seniorii Aninei am pregătit concerte de muzică populară și dansuri populare cu Fanfara de copii a Casei de Cultură Anina, Grupul vocal și Ansamblul de dansuri populare Doina a Casei de Cultură Anina, Ruva Maria și Sonia Tivodor, eleve în clasa a III-a la Liceul Mathias Hammer, Ansamblul Hora Carașului din Oravița și formația Milan Todor.

Când se lasă seara, orașul se animă cu muzicile celor de la: We Singing Colors, Vanotek, A-C Leonte Eliza Bunu și Dj Moco.

A doua zi (duminică, 17 aprilie), îi premiem pe cei mai devotați susținătoti ai Aninei cu un concert We singing colors, într-un decor de vis aflat în mișcare – cu trenul, pe ruta Anina-Oravița, una dintre cele mai spectaculoase căi ferate care traversează munții cu serpetine și curbe abrupte, 10 viaducte și 14 tunele, denumită și Semmeringul Bănățean.

Evenimentul face parte din proiectul “La școală pentru comunitatea noastră!”, implementat de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, în parteneriat cu Asociația ActiveWatch, ce are ca scop creșterea frecvenței școlare și a șanselor de acces pe piața muncii a tinerilor din Bozovici și Anina, prin instruirea acestora cu privire la modurile și posibilitățile reale de implicare a membrilor comunităților în viața localităților din care fac parte, precum și în domenii cum ar fi comunicarea, organizarea de evenimente și antreprenoriatul.

Eveniment realizat cu sprijinul Primăriei Anina și al prietenilor de la Creative Division și Adrenaline. Parteneri media: resita.ro, infocs.ro, Reper24h, Blogmediacid.

Proiectul este finanțat cu sprijinul financiar al Programului RO10-CORAI, program finanțat de Granturile SEE 2009-2014 și administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Valoarea totală a proiectului este de 996 879,52 lei.

Pentru detalii suplimentare vizitați www.rămâi.ro, Facebook aici sau trimiteți un e-mail la adresa aurora.monica@gmail.com, persoană de contact Aurora Cârstea.

Inspector școlar general,

Profesor doctor NICOLAE GRINDEANU

Write a Reply or Comment